© Fluent in finante 2016. All Rights Reserved.
este un concept creativ realizat de:
Aboneaza-te la Newsletter
Fii parte din comunitatea noastra! Lasa-ne adresa ta de e-mail si vei fi conectat la cele mai importante stiri si evenimente.
Importanța îmbinării analizei tehnice și analizei fundamentale în practică
Oricine interacționeazp pentru prima datp cu piașa bursierp sau aude despre un indice care e roșu sau verde, despre colaps, panică pe piețe sau despre creșteri, boom și bule, asociază aproape invariabil aceste informații cu grafice complexe, săgeți roșii sau verzi, toate aglomerate pe ecranul devenit neîncăpător al televizorului.
Da, bursele, cotațiile, sunt mai mult despre cifre, dar fiindcă o imagine face cât o mie de cuvinte, în orice aventură pe piața de capital vom căuta să înțelegem cât de bine putem aceste imagini, să extragem cât mai multe indicii din ele și, foarte important, să învățăm să ne ferim de capcana de-a vedea în ele ceva ce nu există. Dacă nu privim obiectiv o imagine și nu luăm tot ce ne spune ea, calitatea informației asimilate va lăsa întotdeauna de dorit și va afecta randamentul incursiunilor noastre pe bursă.
Din capul locului trebuie spus că sunt două feluri de a privi investiția într-o acțiune listata și tranzacționată liber pe o piață: putem aborda acțiunile independent de companie, câtă vreme aceasta nu este amenințată din punct de vedere financiar, și să investim sau, pe termen scurt, speculăm, focalizându-ne exclusiv pe dinamica de prețș condițiile de piață; sau putem privi acțiunile ca fiind expresia absolută a valorii companiei respective și să investim în ele strict în funcție de așteptările legate de businessul efectiv pe care aceasta îl desfășoară.
Prima ipostază este cea preferată de analiștii tehnici: e un stil prompt, flexibil și adaptabil la condițiile de piață, care îi permite investitorului să adopte o tehnică suplă și o strategie de investire activă. Dezavantajele constau în riscul unui divorț care poate să apară între activitatea pe bursă și realitatea economică ce se ascunde dedesubt, un fel de miraj al jocului prețului. Da, pot lucra exclusiv cu pretul unei acțiuni în stabilirea deciziei, dar s-ar putea să investesc în companii cu un management neperformant, cu riscuri financiare majore, poate chiar în pragul insolvenței, companii care nu plătesc dividende, care pot desfășura un business în declin.
Să nu înțelegem greșit însă, dezavantaje comportă și tehnica pasivă în care investitorul uită să arunce un ochi și peste imaginea pieței, se ghidează doar după business, vede doar prezentul și îl proiectează în viitor, sau, mai rău, construiește șcenarii nerealiste și investește pe termen lung după ele.
De cele mai multe ori exact în momentul când începe o criză, mentalitatea dominantă, inclusiv la experți, este optimismul și, invers, înainte să înceapă o perioadă de creștere sustenabila și de randamente bune pe piață, abordarea mai tuturor participanților este excesiv de precaută, dacă nu cumva sunt de-a dreptul panicați și hotărâți să nu mai intre pe piață în viața lor. La fel arată și fundamentalele companiilor în acele momente: fiindcă efectele măsurilor de ajustare luate de management în timpul unei crize, de exemplu, se vor vedea în timp, la o dată ulterioară, în momentul cheie al prețurilor avantajoase marea majoritate va ezita să intre la cumpărare; cei care totuși vor risca să-și asume poziții pe piață sunt investitorii versați și inteligenți, care reusesc să întrevadă impactul favorabil al măsurilor luate pe timp de criză.
Analiza Tehnică
Informații oferite de Dan Rusu, CMT, Head of Research, Banca Transilvania
Tinde să apară astfel un decalaj derutant pentru investitorii debutanți, între informația care domină piața la extreme și dinamica prețurilor: informația cea mai optimistă cu putință devine dominantă într-un moment în care prețurile încep deja să scadă și, invers, informația pesimistă este la putere exact înainte ca prețurile să înceapă ascensiunea. Prețurile încep practic să se miște înainte ca o concepție care a acaparat piața să apuce să se schimbe prin simplul fapt că “banii inteligenți” încep să întrevadă scenariul alternativ (adică să perceapă riscul deținerii de poziție în cazul unei bule pe cale să implodeze sau, invers, oportunitatea investirii într-o piață cuprinsă de panică, în care toată lumea vinde instinctiv.
Din acest motiv, a aborda piața strict prin prisma fundamentală și a ignora semnalele date de prețuri, care de cele mai multe ori sunt mai rapide datorită banilor care se mișcă anticipativ, poate duce la o strategie pasivă, tardivă și rigidă, cu semnale intârziate, ce pot de multe ori să nu mai corespundă realității din piață.
Ca să tragem prima și poate cea mai importantă concluzie: ideal pentru orice investitor este să îmbine în activitatea sa cele două metode de analiză, tehnică și fundamentală. Să nu vadă un conflict între ele, ci complementaritate. Cel puțin, atunci când investesc, să mă folosesc de analiza fundamentală pentru a selecta companiile de investit, iar apoi să aplic analiza tehnică când mă poziționez pe piață, să fiu capabil să construiesc o strategie din dimensionarea poziției și stabilirea punctelor de achiziție, vânzare și marcare profit sau pierdere.
Despre aparenta simplitate a conceptelor analizei tehnice
Ca instrument dezvoltat relativ târziu – abia undeva în prima parte a secolului XX, pe baza observațiilor lui Charles Dow, primul editorialist al Wall Street Journal și cofondator al Dow Jones & Company – analiza tehnică a fost asimilată cu greu în lumea financiară ca metodă validă de evaluare a oportunității unei investiții. Conceptele cheie ale acesteia, trendul, formațiunea, suportul și rezistența, deși evidente în practică, au fost foarte greu mai întâi de explicat, apoi de cuantificat și integrat într-un sistem sau algoritm de tranzacționare.
Pentru că analiza tehnică, în sensul ei clasic de studiu al evoluției prețurilor după trenduri și tipare de preț, depinde mult de ochiul și experiența analistului și, deci, comportă un grad ridicat de subiectivitate, a fost privită foarte mult timp cu un exces de scepticism, chiar dacă, pâna la urmă, aceeași subiectivitate se regăsește în mare măsura și în construirea ipotezelor de evoluție ale unei companii în evaluarea fundamentală.
Aparenta simplitate a analizei tehnice, accesul tot mai larg și gratuit la softuri și module, au făcut din aceasta o metodă adoptată cu lejeritate și, de cele mai multe ori, cu superficialitate de mulți dintre participanții la piață, fapt care i-au și adus critici de multe ori nemeritate.
Ușurința cu care poți aborda, folosind exact aceleași concepte și instrumente, orice piață financiară pe care se tranzacționeaza liber, fie că vorbim de acțiuni, de venit fix, mărfuri sau valute, poate crea senzația că oricine poate stăpâni și implementa cu succes analiza tehnică după un minimum de timp dedicat studiului.
În realitate, dincolo de conceptele teoretice, contează foarte mult experiența fiecărui analist, capacitatea de filtrare a unor semnale ce se bat cap în cap emise concomitent de metode de analiză tehnică diferite și mai ales abilitatea de a selecta formele și trendurile relevante din piață, precum și proporțiile și legăturile dintre acestea, acolo unde ele există. A nu inventa, a nu forța tipare și formule acolo unde acestea nu există este, poate, cel mai solicitant exercițiu din analiza tehnică, cel care separă diletantul de profesionist.
Analiza tehnică în 3 ipostaze
Analiza tehnică este studiul evoluției istorice a prețurilor, dar și a volumelor de tranzacționare, în încercarea de a estima evoluția pe viitor a acestora.
Analiza tehnică are trei ipostaze: analiza tehnică subiectivă; analiza tehnică obiectivă sau statistica și elementele de psihologie investițională.
Când vorbim de analiza tehnică subiectivă ne gândim în primul rând la acele instrumente clasice ale analizei care depind într-o mare măsură de interpretarea privitorului, de ochiul și experiența sa. Aici intră liniile de trend și canalul de trend (ascendent, descendent și lateral sau stagnant), suporturile și rezistentele, formațiunile de preț (de continuare sau de inversare a trendului, pe termen scurt sau lung) sau numerotările de valuri în Teoria Valurilor lui Elliott. Voi trece aici și retragerile și proiecțiile Fibonacci – un instrument foarte capabil când este folosit cum trebuie – care, deși se calculează automat, pornind de la raporturi între numerele Fibonacci, au totuși o puternică latură subiectivă, în sensul că analistul este cel care stabilește punctele de ancorare și segmentele la care se raportează.
Indiferent de ce tip de analiză tehnică preferăm, este ideal să începem prin a aplica elementele de analiză subiectivă: a trasa trendurile istorice, a identifica suporturile și rezistentele care au trecut testul anilor, a identifica formațiunile de preț, care dintre ele s-au manifestat mai des, care au fost de regulă validate și care invalidate, toate astea constituie până la urmă un excelent exercițiu de cunoaștere a activului în care vrem să investim.
Pasul următor trebuie să fie poziționarea în context: unde suntem acum în raport cu trendul istoric, dar în raport cu trendul pe termen mediu și scurt? Suntem lângă vreun suport cheie (unde cumpărătorii devin mai puternici și agresivi și prețul tinde să se stabilizeze sau să crească) sau mai degrabă în proximitatea unei rezistențe (unde vânzătorii sunt cei care devin superiori și prețurile tind să se stabilizeze sau să scadă)? Suntem pe cale să traversăm o linie de trend importantă? Sau poate suntem în cadrul unei formațiuni de preț care aproape se încheie și, dacă da, în ce direcție sunt mai mari șansele ca prețurile să o ia odată evadate din această formațiune?
Structura fractală a prețurilor – adică acea particularitate conform căreia orice segment dintr-un trend este format din replici ale acestuia la scară tot mai mică – permite aplicarea în practică a acelorași metode de analiză tehnică și identificarea acelorași tipuri de formațiuni indiferent dacă vorbim de un grafic pe 10 ani sau unul la 10 minute și indiferent de clasa activului financiar studiat, că vorbim de futures, mărfuri, actiuni sau valute.
Când identificăm formațiunile de preț, trebuie să înțelegem diferența între “formație potențială” și “formație confirmată”. Simpla apariție a unui triunghi de consolidare (continuă trendul), de acumulare (schimbă trendul din scădere în creștere) sau de distribuție (inversează trendul din creștere în scădere), nu garantează formațiunea. Aceasta e validată doar când una din liniile de confirmare a cedat decisiv și, dacă se poate, pe un volum în creștere.
De asemenea, trebuie să fiu pregătit pentru situația în care aceste formațiuni ar eșua – adică să proiecteze prețul într-o anumită direcție vreme de câteva ședinte și doar câteva puncte, pentru ca apoi piața să o apuce în direcția opusă. Pentru a evita aceste capcane îmi voi seta atât punctul de confirmare a formațiunii, cât și un stop-loss pentru cazul în care, odată ce am intrat în piață, aceasta ar evolua contrar așteptărilor. Cu alte cuvinte, formațiunile de preț, oricât de mult ar aduce la forma cu diagramele din care le-am învățat, nu sunt infailibile. Și mai trebuie să fiu conștient că formațiuni precum triunghiurile și dreptunghiurile sunt foarte versatile și pot acționa atat în sensul continuării unui trend, cât și în sensul inversării acestuia.
Odată lămurite aspectele ce țin de evaluarea subiectivă, se va verifica în ce măsură indicatorii, oscilatorii, mediile mobile – într-un cuvânt partea obiectivă a analizei tehnice – vin să confirme constatările inițiale. Mai întâi mediile mobile și sistemele de medii mobile ne vor ajuta prin semnalele pe care acestea le generează automat când prețurile coboară sub ele (vânzare) sau urcă peste ele (cumpărare), respectiv, în cazul sistemelor, când media mai scurtă traversează sub sau peste media mobilă mai lungă.
Mediile mobile, fiind construite pe baza unor prețuri istorice, vor genera semnalele cu o oarecare întârziere – lucru care nu contează neapărat foarte mult la schimbările de trend, dar care se va dovedi foarte costisitor atunci când le folosim pe o piață indecisă, stagnantă. O astfel de piață înseamnă oscilații ale prețurilor în jurul mediei – adică semnale multiple și mult prea târzii pentru comportamentul în zigzag al unei piețe în stagnare.
Pentru a învinge acest efect întârziat al mediilor mobile, au fost dezvoltați oscilatorii ca indicatori de momentum al pieței – pe scurt și pe românește: o măsură a gradului de accelerare/decelerare a tendinței unei piețe. Astfel, acești oscilatori, câtă vreme urcă și sunt în teritoriu pozitiv, semnalează că piața este ea însăși pe trend pozitiv, într-o creștere ce accelerează. Când se întorc din extrema superioară, de exemplu, înseamnă că prețurile încă mai cresc, dar că piața începe să își piardă din robustețe. Când oscilatorii trec în teritoriu negativ – vorbim de cei centrați, gen Rate of Change sau MACD – înseamnă că piața a ajuns într-o ipostază inferioară celei de referință, trendul devenind foarte probabil de stagnare sau scădere. Iar pentru cumpărare vom urmări oscilatorii ce își revin din extrema inferioară sau, dacă vrem să mergem la sigur, putem aștepta până ce aceștia revin în teritoriu pozitiv.
Așadar, oscilatorii fac cale întoarsă înaintea prețurilor și, prin urmare, ei vor da semnalul mai repede decât piața. Prin acest efect însă, se obțin și multe semnale false, astfel că un bun student și practician al analizei tehnice va trebui să jongleze cu semnalul prematur al oscilatorilor și semnalul tardiv al mediilor mobile pentru a-și extrage momentul cheie al intrării sau ieșirii de pe o piață.
În timp au fost dezvoltați mulți, poate prea mulți oscilatori, dar oricine o ia pe calea asta e bine să experimenteze cât mai mult dacă până la urmă reușește să își restrângă focusul doar la câțiva dintre aceștia, care și-au dovedit în timp utilitatea. Ce nu vrem este să ajungem să urmărim semnale dublate, generate de indicatori construiți pe criterii similare sau prea puțin diferite. Vrem, în schimb, să obținem semnale din construcții cât mai variate, fiindcă atunci când acestea se pun de acord, vom ști că avem un semnal de cumpărare sau de vânzare cu adevărat valid.
Oscilatorii pot fi centrați, adică să oscileze în jurul unei linii de mijloc, cum sunt Rate of Change (ROC – este ritmul de creștere/scădere al prețurilor față de o referință luată la un număr fix de zile) și Moving Average Convergence Divergence (MACD – oscilator mai lent, ce urmărește trendul, construit pe diferența dintre două medii mobile), sau prevăzuți cu limita de variație 0-100, cum sunt de exemplu Relative Strength Index (RSI – pune în relație magnitudinea ședințelor de scădere cu cea a ședințelor de creștere pentru a evalua robustețea trendului din piață) și Oscilatorul Stochastic (care masoară cât de aproape de minimele sau de maximele intervalului de fluctuație dintr-o anumită perioadă închide piața, pe ideea ca într-un trend pozitiv sănătos, prețurile vor tinde să închidă aproape de maxime, iar pe un trend de scădere încă în forță cât mai aproape de minime).
În cazul oscilatorilor cu limită, RSI si Oscilatorul Stochastic avem avantajul că extremele supravandută (din care se emite semnal pozitiv) și cea supracumparată (unde așteptăm semnal negativ) sunt predefinite. Astfel, e semnal negativ dacă RSI coboară înapoi sub nivelul 70 (la Stochastic 80), după ce s-a menținut peste acesta o vreme îndelungată, și avem semnal pozitiv când RSI revine peste 30 (la Stochastic 20). Atenție însă, o greșeală frecventă este a lua ca semnal pozitiv sau negativ simpla poziționare a oscilatorilor în extreme, adică sub 30 sau 20, respectiv peste 70 sau 80. Reținem că semnalul efectiv are loc când oscilatorii ies din extreme, când traversează nivelurile menționate.
După ce practicăm suficient de mult timp analiza tehnică, vom începe să observăm și aspecte mai delicate, de genul că oscilatorii tind să își mute intervalul de variație după tipul de piață. Astfel, într-o piață bullish, de creștere, oscilatorii vor tinde să evolueze mai mult timp în partea superioară a intervalului de evoluție și, invers, pe o piață bearish, vor tinde să petreacă mai mult timp în partea inferioară a intervalului. Prin urmare, va trebui să ne deprindem să filtrăm multele semnale negative false într-o piață bullish și multele semnale pozitive false într-o piață bearish, fiindcă oscilatorii vor tinde să revină mai des într-o extremă fără a-și întrerupe evoluția cu un parcurs până în extrema opusă.
Nu e indicat astfel să luăm imediat de bun fiecare semnal al oscilatorilor – trebuie să ne uităm în permanența la prețuri, ele constituie până la urmă cea mai importantă informație de pe piața și nu avem voie să le scăpăm din vedere. Iar pentru filtrarea semnalelor date de oscilatori, ne vom folosi în primul rând de indicațiile metodelor subiective (linie de trend, formațiune de preț), apoi de semnalele prin metode obiective, gen mediile mobile; în ultima instanță putem apela și la câteva metode mai exotice, cum ar fi trasarea de linii de trend chiar pe oscilatori (în special cei centrați se pretează la așa ceva), în ideea de a stabili limitele de fluctuație tipice pentru trendul momentului.
Dar, dat fiind că, așa cum am văzut, oscilatorii tind să se întoarcă înaintea pieței, cel mai important este să urmărim divergențele față de prețuri. Dacă piața continuă să facă noi minime, dar oscilatorii încep deja să urce, putem vorbi de o divergență pozitivă, care poate (atenție, poate doar!) să pregătească o inversare de trend în sens favorabil. Și invers, evident: o piață în creștere, acompaniată de un oscilator care a început să scadă și marchează divergențe negative, poate premerge o schimbare nefavorabilă de trend.
Aceste divergențe pe oscilatori versus prețuri se vor lua mereu doar ca alerte, niciodată ca semnale. Semnalul efectiv va fi dat de prețuri, care trebuie să confirme aceste divergențe prealabile, de regulă printr-o penetrare de linie de trend sau ieșire din parametrii canalului de trend relevant și în derulare încă din momentul conturării divergenței.
După ce am terminat lucrul cu elementele de analiză tehnică clasică, nu strică să încercăm identificarea sentimentului pieței, adică să trecem la ceea ce am numit la început elementele de psihologie a investitorului. Nu, nu e un pas obligatoriu – mai ales că gradul de optimism/pesimism de pe o piață e greu de cuantificat, ținând mai degrabă de o abilitate ce se rafinează în timp, cu multă experiență. Dar în orice caz, este bine să știm înainte de a intra pe o piață dacă sentimentul predominant e optimist sau pesimist, dacă există un consens evident în randul amatorilor si profesionistilor (luati împreună, atunci când gândim în masă nu face diferența nivelului de pregătire, toți devenim la fel de impulsivi si iraționali) și să evităm să ne poziționăm în direcția acestui consens, mai ales dacă trendul ce a permis cimentarea unei opinii durează de vreme îndelungată și a adus deja câștiguri (caz optimist) sau pierderi (caz pesimist) semnificative în prețuri. E un exercițiu util să învățăm să dibuim înainte de a intra într-o investiție din ce parte “bate vântul”, mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi trebuie să se deprindă să facă asta.
La final, nu ne rămâne decât să punem toate indicațiile, de ordin subiectiv, obiectiv și psihologic, cap la cap și să vedem la ce concluzie ajungem: predomină semnalele negative și atunci amânăm intrarea pe piață sau, dacă suntem deja expuși, începem să lucrăm la o strategie de ieșire? Sau poate domină indicațiile pozitive și ne putem pune la cale deja strategia de achiziție (care poate fi simplă - totul deodată - sau ceva mai complexă, achiziție în trepte prin acumulare echilibrată sau piramidare)? Sau se mai întâmplă ca indiciile să se bată cap în cap și să fie greu să ne decidem pentru o direcție sau alta, caz în care cel mai bine e să rămânem deoparte.
Da, este foarte important pentru orice investitor să învețe să stea deoparte când nu știe ce să facă, când nu e hotărât el sau când piața nu e hotărâtă. A fi investitor nu te obligă să fii permanent expus, să cumperi sau să vinzi toată ziua. Poți sta deoparte, e în regulă. Poate cu atât mai mult cu cât tocmai ai închis o poziție pe pierdere și ești tentat să “joci” la recuperare – este una dintre marile greșeli fiindcă, de cele mai multe ori în astfel de cazuri, se investește impulsiv, fără ghidaj sau disciplină, cu focus doar pe recuperare banilor pierduți și uneori chiar prin majorarea nejustificată a expunerii – pe scurt, o combinație de elemente ce duce aproape invariabil la adâncirea pierderilor.
Setarea strategiei cu analiză tehnică
Să zicem că ne-am facut studiul de analiză tehnică – pe toate cele trei fațete ale ei – și am ajuns la concluzia că e indicat să cumpărăm o anumita acțiune. Ce urmează acum e un pas cel puțin la fel de important ca toți cei pe care i-am parcurs până acum la un loc: trebuie să construim strategia și să porționăm fondurile alocate investiției.
Prea puțini realizează cât de utilă poate deveni analiza tehnică, chiar și pentru cine nu o practică, în construcția strategiei de trading. Mă pot baza pe ea când îmi fundamentez decizia de cumpărare sau vânzare, dar, cel mai important, mă poate ajuta să îmi setez obiectivele de preț și nivelul de stop-loss, pragurile de confirmare și nivelurile cheie în strategia de piramidare (acumularea prin achiziții de pachete tot mai mici). Aici joacă un rol important toate acele metode subiective ale analizei tehnice fiindcă o linie de trend poate deveni obiectiv de preț sau stop-loss; de asemenea un fost maxim sau minim în prețuri, o fostă rezistență sau un fost suport, reperele unei formațiuni de preț etc, toate pot deveni puncte de marcare a profitului/limitare a pierderii în setarea unei strategii de trading pe piață.
Cel mai important instrument aici îl vor reprezenta însă de cele mai multe ori retragerile și proiecțiile Fibonacci, pe care trebuie să învățăm să le utilizăm prin raportarea la diferitele trenduri de preț din piață, existente sau trecute, pe termen scurt sau termen mediu și lung. Proiecțiile Fibonacci ne vor fi utile cu precădere în acele momente în care piața coboară sau urcă în extreme pe care nu le-a mai atins anterior și avem nevoie să estimăm potențialul de depreciere/apreciere într-un teritoriu încă neexplorat.
Este crucial să ne trasăm referințele in orice investiție – adică să avem un stop-loss, un nivel de intrare pe piață, dacă semnalul tehnic nu este încă activat, obiective de preț sau puncte de marcare a profitului – fiindcă doar astfel ne putem face un calcul de eficiență, prin raportarea riscului pe care ni-l asumăm la randamentul așteptat. Mai concret, dacă stop-loss-ul pe care mi-l permit este prea departe de nivelul de intrare pe piață în raport cu distanța pâna la obiectivul de preț, atunci voi prefera să stau deoparte. Randamentul optim e undeva la 2-3 ori nivelul de risc asumat, dar el poate să difere în funcție de profilul de risc al fiecăruia dintre noi. În orice caz, dacă randamentul așteptat e doar egal sau chiar mai mic decât riscul asumat, investiția nu se justifică. În lipsa reperelor amintite, a nivelurilor cheie prestabilite, nu ne vom putea face o idee clară despre raportul risc/randament în tranzacționare și vom ajunge in cele mai multe situații să ne asumăm riscuri mult prea mari în raport cu randamentul pe care îl țintim.
Evident, orice calcul de acest gen se bazează pe capacitatea de autodisciplină a fiecăruia dintre noi. O strategie și un calcul cât se poate de clar al riscului și randamentului unei investiții valorează exact zero dacă la momentul în care trebuie să îmi marchez pierderea – dau exemplul cel mai dificil aici, îmi lipsește hotărârea necesară pentru a o face și, în schimb,îmi pun toate speranțele într-o schimbare de situație care să ducă lucrurile în favoarea mea.
Există o vorbă de pe la noi, cum că orice speculă ratătă se transformă în investiție pe termen lung... dacă ezit să iau atitudine pe piață conform strategiei și nu imi limitez pierderile prin stop-loss, voi ajunge să mă încarc de poziții perdante pe termen lung și să îmi petrec restul timpului așteptând să recuperez fondurile investite. Și de cele mai multe ori acest lucru vine asortat cu încă un efect pervers: ezitarea sau chiar refuzul de a mai investi bani până nu recuperez tot ce am pierdut – exact în momentul în care poate cea mai înțeleaptă decizie ar fi să intru la cumpărare.
Acum, după ce am vorbit și despre importanța disciplinei în tranzacționare, putem încheia modulul general de analiză tehnică în speranța ca toți am înțeles că în ultimă instanță tranzacționarea la bursă, investițiile sunt o luptă cu noi înșine și că oricât am învăța tot ne mai trebuie ceva care să ne ajute să punem cu succes în practică teoria.
CURSURI ONLINE
Lectia urmatoare
Lectia anterioara